Sportul Studențesc a cucerit patru medalii în prima zi a competiției centenare

Dincolo de spectacolul de sunet, lumini și culoare, Cupa ”Sportul Studențesc – un secol de performanță” la dans sportiv, înseamnă și o posibilitate în plus de afirmare a Clubului Sportul Studențesc, prin intermediul sportivilor legitimați la secția de specialitate.

Astfel, ieri, pe parchetul Sălii Apollo din București, în paralel cu competiția centenară, s-au desfășurat Campionatele Naționale de tineret U21 și Campionatele Naționale studențești. La secțiunea latino, perechile noastre înscrise pe listele de start au fost printre protagoniștii de frunte.

Astfel, Victor Gabor și Cătălina Albu au cucerit medaliile de aur la ambele competiții, devenind campioni naționali de tineret, dar și campioni naționali universitari. Ei au fost însoțiți pe podiumul de premiere de către colegii lor, Constantin Ciobanu și Alina Boroș, medaliați cu bronz la tineret U21 și cu argint la competiția universitară.

Bilanțul, după prima zi de competiție, este unul excelent pentru Sportul Studențesc, dansatorii punctând cu patru medalii în cele două concursuri, două de aur, una de argint și una de bronz.

Să nu uităm și că săptămâna trecută, dansul sportiv a adus prima medalie oficială Clubului Sportul Studențesc, la un campionat național de seniori, în 2016, argintul cucerit de perechea compusă din Evgheni Mushtukov și Carmen Sărdărescu.

Astăzi, invitația este din nou deschisă publicului larg la Cupa ”Sportul Studențesc – un secol de performanță”. Vă așteptăm la Sala Apollo din București, cu începere de la ora 9.00.

Gala finală va începe în jurul orei 18.30. cupe

Excepțional spectacol la debutul competițiilor centenare

Astăzi, la Sala Apollo din București, s-a dat startul competițiilor speciale, desfășurate sub egida Cupei ”Sportul Studențesc – un secol de performanță”. Secția de dans sportiv a Clubului Sportul Studențesc a organizat la cote înalte acest eveniment, iar elementul de maximă atractivitate a fost reprezentat de show-ul grupului de copii legitimați la Sportul Studențesc, pregătiți de Roxana Sima și de Simona Răducan.

În paralel cu Cupa ”Sportul Studențesc – un secol de performanță”, au loc Campionatele Naționale de tineret sub 21 de ani și Campionatele Naționale studențești.

Spectacolul de lumină, culoare și grație va continua mâine la Sala Apollo. Dansatorii vor fi pe ring începând cu ora 9.00, până în jurul orei 21.00.

daaans

 

Două turnee pentru baschetbaliste

Echipele feminine de baschet Sportul Studențesc Dan Dacian susțin, în acest week-end, două deplasări în provincie.

Astfel, fetele de la echipa U13 merg la Tg. Secuiesc, în  județul Covasna, urmând să susțină un turneu în cadrul campionatului național rezervat acestei categorii de vârstă.

Echipa U16 va efectua o deplasare la Iași, unde va susține o altă etapă a turneului de recalificare, din cadrul campionatului național rezervat acestei categorii de vârstă.

Mult succes!minge-baschet

Dansul sportiv deschide seria competițiilor centenare

Sâmbătă și duminică, în datele de 19-20 martie, la Sala Apollo din București, va avea loc prima competiție dedicată centenarului Clubului Sportul Studențesc. Dansul sportiv este cel care deschide seria, la Cupa ”Sportul Studențesc – un secol de performanță”, fiind înscrise 85 de perechi.

Competiția este organizată în colaborare cu Federația Română de Dans Sportiv. În afara competiției organizate special de Clubul Sportul Studențesc, vor mai fi, în paralele, campionatele naționale de tineret U21 și campionatele naționale studențești.

Cei care doresc să admire grația și costumele perechilor care se vor întrece pe ringul de dans, sunt informați că, în ambele zile, spectacolul sportiv și artistic va începe la ora 9.00. Cu aproximație, sesiunile se or încheia în jurul orei 22.00.

Clubul Sportul Studențesc organizează câte o competiție jubiliară la fiecare secție activă, dansul sportiv fiind cel care va da tonul. A doua competiție jubiliară va fi dedicată badmintonului și va avea loc în perioada 1-3 aprilie.

trofeuspstud

Hocheiștii vor juca în play-out la Gheorghieni

hokEchipa de hochei pe gheață Sportul Studențesc București va disputa play-out-ul campionatului național de seniori, în perioada 24-26 martie, la Gheorghieni, împotriva echipei locale Progym.

Disputa va conta pentru stabilirea locurilor în clasamentul final. Câștigătoarea va ocupa locul al cincilea în ediția 2015-2016, în timp ce învinsa se va mulțumi doar cu locul al șaselea.

Duelul este programat după sistemul două victorii din trei meciuri. Jocul din data de 26 martie se va disputa numai dacă va mai fi nevoie, adică dacă una din cele două echipe nu se impune în ambele jocuri, din 24 și 25 martie.

Poloiștii și-au consolidat locul al treilea

Echipa de polo Sportul Studențesc Corona Brașov a avut un program infernal, cu patru partide și o deplasare, în ultimele patru zile.

Studenții au fost învinși de liderul Steaua, în dubla de la Brașov, cu scorurile de 16-5 și 8-4. Băieții noștri, pregătiți de Aurelian Georgescu și Aurel Ionescu s-au revanșat însă în dubla de la Arad, unde au depășit AMEFA locală cu  16-10, respectiv 17-10.

Sportul Studențesc Corona a ajuns la un total de 44 de puncte și și-a consolidat astfel poziția a treia în clasament, una care ne asigură prezența în play-off-ul Superligii Naționale.

Pe de altă parte, lotul național se va reuni luni, 14 martie, la Izvorani. Dintre poloiștii noștri, au primit telegrame de convocare Nicolae Oanță și Robert Gergelyfi. oanta