TENIS

Tenisul de câmp a reprezentat, mai ales în perioada interbelică, un teritoriu de exprimare pentru clasele sociale bogate, aproape inaccesibil publicului larg. Studențimea însă a avut acces la educarea din punct de vedere al tenisului, grație colegilor plecați la studii peste hotare, care întorși în vacanțe, au răspândit microbul și în universitățile românești.

Scurtă Prezentare

Sportul Studențesc – Tenis

Puțin după încheierea Primului Război Mondial, a luat ființă clubul universitar de tenis Politehnica, afiliat apoi la Sportul  Studențesc. Principalul artizan al înființării acestei secții a fost un celebru jucător al epocii, pe numele său Ilie Ivan.

Antrenorii și sportivii legitimați actualmente la secția de tenis a Clubului Sportul Studențesc sunt conștienți de greutatea  numelui pe care îl reprezintă în competițiile oficiale, ei pregătindu-se asiduu pentru alte succese care, suntem convinși, nu vor întârzia să apară și de aici încolo.

13

titluri de Campion Național
(Ilie Ivan)

4

titluri de Campioane Naționale la dublu
(Lucia Romanov | Maria Romanov)

1

titlu de dublu la junioare la Roland Garros
(Ioana Ducu)

TENIS

Cele mai titrate jucătoare de tenis vor fi surorile gemene Maria și Lucia Romanov, multiple câștigătoare ale titlurilor și medaliilor la campionatele naționale de tenis de câmp ale României, pe toate probele, adică simplu, dublu și dublu mixt. Ele vor domina în tandem competițiile interne, vreme de mai mulți ani, iar la nivel balcanic la fel, vor aduce cu echipa României sau în probele individuale mai multe titluri și medalii la tineret și seniori. Maria Romanov, grație rezultatelor sale deosebite obținute de-a lungul întregii cariere, a fost distinsă cu titlul de maestră a sportului.

În 2014, la dublu, în cadrul turneului de la Roland Garros, Ioana Ducu se antrenase deja multe ore pe zgură, suprafața ei preferată, alături de o altă româncă, Ioana Loredana Roșca. Fetele noastre, deși inițial nu fuseseră cotate drept favorite, au reușit performanța maximă, obținând titlul neoficial de campioane mondiale de zgură, printre junioare. Medalia de aur de la Roland Garros poate fi considerată, drept cea mai valoroasă performanță din toate timpurile, obținută de secția de tenis de la Clubul Sportul Studențesc.

ULTIMELE ȘTIRI DIN TENIS

Drum lin George Cerbu

Drum lin George Cerbu

George Cerbu, unul dintre cei mai mari antrenori de tenis din România, cel care a insistat în privința importanței laturii psihologice în tenisul de performanță, un veritabil "pionier" al acestui domeniu de activitate, a încetat din viață în noaptea de luni spre...

citește mai mult
Ioana Gașpar s-a impus în Tunisia

Ioana Gașpar s-a impus în Tunisia

Jucătoarea de tenis Ioana Gașpar, legitimată la secția de specialitate a Clubului Sportul Studențesc, s-a impus la proba de dublu feminin a turneului ITF de la Tabarka, din Tunisia. Turneul a avut loc pe zgură, într-un decor natural deosebit, fiind înconjurat de...

citește mai mult