Debut la 3×3

Debut la 3×3

La Park Lake Shopping Center din București, în acest week-end s-a desfășurat Nike 3X3 Challenge, primul turneu al Campionatelor Naționale de baschet 3X3.

La senioare a participat și echipa Clubului Sportul Studențesc, care a pierdut cu Știința București, scor 19-7, cu Agro Squad, scor 19-10 și cu Rapid, scor 22-4.

În semifinale, studentele au cedat în fața celor de la Știința, cu 21-11.

Sportul Studențesc a acumulat puncte astfel încât se află în clasamentul Campionatului Național, obiectivul fiind acela de calificare la turneul final.

Mult succes!

Medalie de argint pentru baschetbaliste

Fetele noastre au cedat meciul cu Olimpia Bucureşti, scor 49-68, aceasta fiind şi singura înfrângere în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 13. Jucătoarele pregătite de Gabriela Mitroi şi de Predrag Vasic au avut patru victorii din cinci meciuri la turneul final de la Gheorgheni

Partida cu Olimpia a început în nota de dominare a Clubului Sportul Studenţesc. Anisia Puşcaşu, din nou double double şi în acest joc, 20 de puncte şi 17 recuperări, a fost cea care a finalizat ori de câte ori a avut ocazia iar Ana Stoian şi Anda Şerban au secondat-o cu succes. Andra Bostan le-a ajutat în defensivă, acolo unde a recuperat mingi importante iar acest lucru s-a văzut şi pe tabela de marcaj, fetele noastre conducând cu 17-10, după zece minute. Cea de-a doua perioadă a fost una dominată clar de adversare, toate punctele echipei Olimpia, în acest interval, fiind realizate de Maria Stănescu, 47 de puncte şi zece recuperări în disputa cu Sportul. Parţialul de 9-28 a echivalat cu 38-26 pentru gruparea din Şoseaua Iancului la pauză.
După reluare, aceeaşi Maria Stănescu, cea mai bună jucătoare din ţară la categoria sa de vârstă, a marcat aproape din fiecare poziţie iar ecartul a continuat să crească. Din tabăra noastră, Anisia Puşcaşu, Vanessa Preda, Daniela Păuşescu şi Ana Stratulat au încercat să echilibreze diferenţa, însă aceasta a ajuns la 53-36 în minutul 30. Ultimul sfert nu a mai consemnat o posibilă schimbare de lider, astfel că Olimpia s-a impus cu 68-49 şi a câştigat turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 13. Clubul Sportul Studenţesc a cucerit medaliile de argint iar CSŞ Craiova a luat bronzul. Pe locul patru a terminat CSŞ 5 Bucureşti, bucureştencele fiind urmate în clasament de CSŞ Gheorgheni şi de Gloria Arad.

De notat şi performanţele remarcabile ale Anisiei Puşcaşu şi Vanessei Preda. Prima a fost aleasă între cele mai bune cinci jucătoare din cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 13 iar cea de-a doua a fost votată cea mai de perspectivă sportivă.

Delegaţia noastră la turneul final de la Gheorgheni a fost compusă din: Daniela Păuşescu, Andra Bostan, Ana Stratulat, Vanessa Preda, Irene Dinu, Alexia Posoiu, Irina Gavriloaia, Rosemarie Pavel, Delia Vâlceanu, Anca Stoenescu, Irina Gavriloaia, Anisia Puşcaşu, Anda Şerban, Ana Stoian şi Alexia Bucur plus antrenorii Gabriela Mitroi-Banu şi Predrag Vasic.
Felicitări fetelor şi antrenorilor pentru medaliile de argint cucerite la Under 13!

Victorie pentru baschetbaliste

Echipa de baschet feminin U13 a Clubului Sportul Studențesc a înregistrat cea de-a patra victorie la rând, în turneul final al Campionatului Național, care are loc la Gheorghieni, în județul Harghita.

”Studentele” s-au impus cu scorul de 56-31 în fața celor de la CSS 5 București, ajungând astfel la un total de 8 puncte.

Alb-negrele sunt la egalitate cu Olimpia București, formație cu care ne vom duela pe 13 mai, într-un meci care va decide titlul de campioană națională. Matematic, fetele noastre și-au asigurat cel puțin medaliile de argint.

Felicitări!

A treia victorie pentru baschetbaliste

Echipa feminină de baschet U13 Sportul Studențesc continuă seria victoriilor la turneul final al Campionatului Național. În etapa a treia, astăzi, micuțele studente au învins clar pe CSS Craiova cu 47-34 (6-6, 10-12, 13-6, 18-10).

Anisia Pușcașu a reușit un double-double spectaculos, din 14 puncte și 17 recuperări, ea având și cel mai ridicat indice de eficiență din tabăra noastră, +19. Anisia a fost și cea mai bună la capitolul intercepțiilor, trecându-și în cont 5 în acest meci.

Andra Bostan a reușit să marcheze 7 puncte și a recuperat 9 baloane sub cele două panouri.

După trei etape, Sportul Studențesc are maximum de puncte, 6, fiind printre favoritele la câștigarea titlului național feminin U13.

O nouă victorie pentru baschetbaliste

Echipa feminină de baschet U13 a Clubului Sportul Studențesc a repurtat cea de-a doua victorie la turneul final al Campionatului Național, care are loc la Gheorghieni.

Formația noastră s-a impus cu scorul de 61-36 în fața celor de la CSS Gloria Arad. ”Studentele” rămân pe locul secund al ierarhiei, cu 4 puncte, departajate la coșaveraj de Olimpia București și CSS Craiova.

Mult succes mai departe!

Baschetbalistele la turneul 3X3

Echipa feminină de baschet a Clubului Sportul Studențesc va participa la primul turneu al Campionatului Național 3X3, această variantă a baschetului fiind inclusă, de curând, în programul olimpic.

Formația noastră va evolua, în perioada 11-13 mai, la Park Lake Shopping Center din București, în compania unor formații precum Știința București, Agro Squad sau Rapid București.

Componența studentelor este următoarea: Casandra Pușcașu, Maria Militaru, Patricia Burlea și Rebecca Mitrică.

Organizat sub egida Federației Române de Baschet, Campionatul Național de baschet 3X3 se compune din mai multe turnee preliminare, cu adițiune de puncte. În vară va avea loc turneul final, la care se vor califica echipele cu cel mai bun punctaj acumulat în turnee de genul celui la care vom participa în week-end.

Mult succes!