Două medalii la Internaționalele Israelului
În aceste zile, la Tel Aviv, în Israel, se desfășoară Campionatele Internaționale de juniori ale Israelului, la badminton. Antrenoarea coordonatoare a secției de specialitate de la Clubul Sportul Studențesc, conduce o delegație compusă din două sportive. Ioana Grecea a cucerit medalia de bronz la proba de simplu, fiind eliminată la mare luptă în semifinalele tabloului, după un parcurs excelent.
Ioana Grecea, legitimată la Sportul Studențesc, a făcut pereche la proba de dublu feminin cu fosta noastră sportivă, Maria Duțu, care acum evoluează pentru CSS 6 București. Cele două românce au câștigat senzațional și astfel au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere.
Astfel, România și Clubul Sportul Studențesc, raportează un bilanț de două medalii la prestigioasa competiție din Țara Sfântă, între care una de aur și una de bronz.
Program Sportul Studențesc în această săptămână
In această săptămână, Ioana Grecea va participa, alături de fosta noastră sportivă Maria Duțu, la Campionatele Internaționale de badminton ale Israelului, care au loc la Tel Aviv.
Echipa de polo pe apă Corona Sportul Studențesc evoluează în deplasare, la Dinamo, în ultima etapă a returului Superligii Naționale. Meciurile au loc la Bazinul ”Tolea Grințescu”, pe 25 respectiv 26 martie, ambele cu începere de la ora 11.00.
De asemenea, echipa feminină de minibaschet (U12) a Clubului Sportul Studențesc va susține un turneu amical la Dej, în compania unro adversare mai mari ca vârstă, U13. Echipa feminină U16 a Clubului Sportul Studențesc joacă sâmbătă, 25 martie, de la ora 13.30, în sala de sport a Școlii Generale nr. 103 din București, cu CSS Bega Timișoara, în turneul semifinal al Campionatului Național.
Câțiva sportivi legitimați la Clubul Sportul Studențesc au fost selecționați pentru lotul național al României, care participă, în acest week-end, la Balcaniada de karate de la Cacak (Serbia).
Să îl susținem pe rugbystul Costel Ilie
Federația Română de Rugby a declanșat votarea pentru superlativele anului 2016. În sondaje, la categoria cel
mai bun jucător din Divizia A, poate fi votat și rugbystul legitimat la Clubul Sportul Studențesc, Costel Ilie.
Vă invităm, așadar, să accesați pagina oficială a Federației Române de Rugby, www.frr.ro, și să îi acordați votul de încredere, în această anchetă, studentului nostru.
Vă mulțumim anticipat!
Victorii identice pentru poloiști
Echipa de polo Corona Sportul Studențesc s-a deplasat la Cluj, în acest week-end. Formația noastră a obținut două victorii cu scor identic,17-4, acumulând 6 puncte în plus în clasamentul Superligii Naționale.
Echipa studențească ocupă acum locul 4, cu un total de 24 de puncte acumulate, la egalitate cu Dinamo București și în urma celor două formații neînvinse, Steaua Stirom și CSM Digi Oradea.
Secția de polo a Clubului Sportul Studențesc este una de tradiție și de valoare în cadrul instituției noastre, înregistrând, în ultima perioadă, importante performanțe la nivel național. 

