de Contescu Teodor | apr. 12, 2018 | Stiri
Echipa de rugby a Clubului Sportul Studențesc revine pe teren. Pe 14 aprilie, ora 13.00, pe Stadionul Studențesc tei din București, va avea loc partida din prima etapă a returului Diviziei A, între Sportul Studențesc și RC Grivița.
Formația noastră se află pe primul loc al clasamentului, cu un total de 15 puncte. Echipa Dinamo II București s-a retras din competiție și toate rezultatele i-au fost anulate.
Sportul Studențesc și RC Grivița reprezintă două echipe de tradiție, multiple campioane naționale.
Mult succes!
de Contescu Teodor | dec. 16, 2017 | Stiri
Un grup de 35-40 de jucători care au evoluat pentru echipa de rugby a Clubului Sportul Studențesc s-au întâlnit, în mod tradițional, la o petrecere înaintea sărbătorilor de iarnă.
La această masă festivă s-au depănat amintiri, iar colegii din generații diferite au admis, la unison, că ”spiritul Sportul Studențesc” a însemnat mereu ceva aparte.
la petrecere au participat și doi dintre jucătorii care, recent, s-au aflat activitate, în teren, pentru culorile alb-negre. Cei mai ”tineri” au fost Bogdan Tănase și Aurelian Vasile.
Ne bucură astfel de inițiative care demonstrează, încă o dată, că Sportul Studențesc s-a bazat și se bazează pe caractere puternice, unite de aceleași sentimente sportive.
La Mulți Ani dragi rugbyști!
de Contescu Teodor | sept. 25, 2017 | Stiri
In Divizia A, cel de-al treilea esalon valoric, s-au disputat partidele din prima etapa a editiei 2017-2018 in care Sportul Studentesc a trecut de CS Manastur, in timp ce Dinamo 2 Bucuresti s-a impus pe terenul celor de la CSM Sibiu.
Pe stadionul din Complexul Studentesc Tei, Sportul Studentesc a primit vizita echipei CS Manastur, clujenii reveniti in Divizia A dupa un sezon petrecut in Divizia Nationala de Seniori. Prima repriza a fost dominata de studentii care s-au desprins la 22-0, pentru ca in partea secunda sa se consemneze doua reusite ale bucurestenilor si una in contul ardelenilor.
Sportul Studentesc a castigat disputa cu rezultatul de 32-7, cele sase eseuri ale victoriei fiind marcate de Alexandru Capusanu, Costin Anghel, Emilian Dracea, Constantin Stefanescu, Mihai Popovici si Aurelian Vasile, incercarea de onoare a vizitatorilor apartinand lui Bogdan Palii. Formatia noastra, pregatita de antrenorul Constantin Merca, a bifat, gratie acestui raport al eseurilor, bonusul ofensiv.
CSM Sibiu si Dinamo 2 Bucuresti s-au intalnit pe stadionul Bebe Boboc, echipa secunda a buldogilor impunandu-se de o maniera categorica, 81-17. Nu mai putin de 13 eseuri au reusit dinamovistii, Albert Stiopei patru, Andi Radu si Daniel Juganaru cate un hat-trick, Razvan Barbalau, Laurentiu Vlad si George Iacob, sibienii replicand prin Adrian Dragos si Florin Pricop.
In urmatoarea etapa pe Parcul Copilului va avea loc un derby de traditie intre RC Grivita si Sportul Studentesc in timp ce pe terenul din Parcul Sportiv Iuliu Hatieganu, CS Manastur va primi vizita celor de la CSM Sibiu.
de Contescu Teodor | aug. 21, 2017 | Stiri
La Năvodari, pe Stadionul Flacăra, a avut loc ultima etapă a Campionatului Național de rugby 7, competiție la care a luat parte și echipa Clubului Sportul Studențesc.
Rezultatele integrale:
Grupa A:
CS Năvodari – Tomitanii Constanța 14-12 (0-12),
Știința Petroșani – Stejarul Buzău 17-5 (12-0),
Tomitanii Constanța – Stejarul Buzău 33-14 (19-7),
CS Năvodari – Știința Petroșani 40-7 (28-0),
Știința Petroșani – Tomitanii Constanța 0-12 (0-5),
Stejarul Buzău – CS Năvodari 14-31 ((7-19).
Grupa B:
RCM Galați – Sportul Studențesc 28-19 (14-19),
CSU AV Arad – RC Bârlad 0-29 (0-19),
Sportul Studențesc – RC Bârlad 0-45 (0-17),
RCM Galați – CSU AV Arad 12-12 (7-5),
CSU AV Arad – Sportul Studențesc 42-12 (28-0),
RC Bârlad – RCM Galați 19-7 (7-0).
Partide de clasament:
Finala locurilor 7-8, Stejarul Buzău – Sportul Studențesc 28-5 (14-5),
Finala locurilor 5-6, Știința Petroșani – CSU AV Arad 28-7 (21-0),
Finala locurilor 3-4, Tomitanii Constanța – RCM Galați 17-5 (7-5),
Finala locurilor 1-2, CS Năvodari – RC Bârlad 21-7 (7-7).
Clasamentul cumulat, la finele competiției:
1. CS Năvodari 82 de puncte
2. RC Bârlad 73
3. Știința Petroșani 67
4. RCM Galați 66
5. CSU AV Arad 53
6. Tomitanii Constanța 43
7. Stejarul Buzău 26
8. Sportul Studențesc 20
de Contescu Teodor | aug. 13, 2017 | Stiri
Pe Stadionul Municipal din Galați a avut loc cea de-a doua etapă a Campionatului Național de rugby 7. Competiția a fost câștigată de către CS Năvodari, care după victoriile din grupă s-a impus și în finală, cu 19-12, contra celor de la RCM Galați. Echipa Clubului Sportul Studențesc, singura din Divizia A care participă la această competiție, a înregistrat, sub comanda antrenorului Constantin Merca, patru înfrângeri și s-a clasat pe ultimul loc.
Clasamentul turneului a fost următorul:
1. CS Năvodari
2. RCM Galați
3. Știința Petroșani
4. CSU „Aurel Vlaicu” Arad
5. RC Stejarul Buzău
6. RC Bârlad
7. Tomitanii Constanța
8. Sportul Studențesc București
Conform clasamentului, se acordă bonificații pentru fiecare turneu. Primul loc primește 21 de puncte, echipa clasată pe locul secund 18 puncte și așa mai departe, prin scădere cu câte trei puncte pentru fiecare poziție. La aceste bonusuri se adaugă rezultatele înregistrate în turneu. Fiecare victorie este răsplătită cu 3 puncte, la egal se acordă două puncte iar pentru o înfrângere, o echipă primește un punct. La neprezentare nu se acordă nici un punct.
Clasamentul cumulat, după primele două turnee, este următorul:
1. CS Năvodari 59 de puncte
2. Știința Petroșani 50
3. RCM Galați 47
4. RC Bârlad 45
5. CSU AV Arad 40
6. Tomitanii Constanța 18
7. Stejarul Buzău 17
8. Sportul Studențesc 16
Următorul turneu, ultimul al actualei ediții de campionat, va avea loc pe 19 august, la Stadionul Flacăra din Năvodari.