de Contescu Teodor | mai 3, 2018 | Stiri
Recent, Teodor Cioroboiu, legitimat la secția de badminton a Clubului Sportul Studențesc, a participat la Campionatele Internaționale U17 ale Bulgariei, în orașul Pazardgik.
Aflat la prima competiție de o asemenea anvergură, sportivul nostru a avut o comportare excelentă, cucerind medalia de bronz în proba de simplu masculin.
Teodor Cioroboiu se pregătește la Clubul Sportul Studențesc cu antrenoarea Daniela Maleș, iar la lotul național a fost îndrumat de Ionică Iordan.
Felicitări!
de Contescu Teodor | mai 3, 2018 | Baschet, Stiri
Echipa feminină de baschet a Clubului Sportul Studențesc a încheiat sezonul de Liga I, primul la seniori după o pauză de ceva ani. Formația noastră a disputat ultimul meci al turneului semifinal la Sala Polivalentă Rapid din București, unde a cedat cu scorul de 92-28, în fața echipei giuleștene.
Studentele au terminat grupa cu 14 puncte din tot atâtea meciuri, însă experiența acumulată este una foarte importantă. Acum așteptăm decizia Federației Române de Baschet cu privire la restructurarea sistemului competițional, urmând ca activitatea la nivel de baschet seniorat să continue, la Sportul Studențesc, din toamnă.
de Contescu Teodor | apr. 29, 2018 | Stiri
Echipa de rugby Sportul Studențesc a terminat pe prima poziție sezonul regulat al Diviziei A. Formația studențească, pregătită de către antrenorul Constantin Merca, s-a impus cu scorul de 36-20, cu bonus ofensiv, în ultima etapă, în deplasare, cu CSM Sibiu.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, Comisia de Competiții din cadrul Federației Române de Rugby ne-a acordat victoria la masa verde în partida cu CS Mănăștur, scor 5-0 și bonus ofensiv.
Linia noastră de clasament numără 26 de puncte din cele 6 partide susținute. Alb-negrii au realizat cinci victorii, toate cu bonificație, singurul eșec, și acela cu bonus defensiv, fiind împotriva celor de la Grivița.
Sportul Studențesc este principală favorită în play-off, urmând să dispute pe teren propriu semifinala cu CSM Sibiu. Pe cealaltă parte de tablou se vor întâlni Grivița și CS Mănăștur. Finala Diviziei A este programată, tradițional, pe Stadionul Național de Rugby ”Arcul de Triumf” din București.
Felicitări și mult succes!
de Contescu Teodor | apr. 27, 2018 | Stiri
Secția de gimnastică ritmică a Clubului Sportul Studențesc s-a deplasat la Baia Mare, pentru Campionatele Naționale de Copii. la categoria de vârstă cunoscută, în terminologie de specialitate și ”Mica Gimnastă”, sportivele Alexandrei Piscupescu au obținut următoarele succese:
– individual compus: Alexia Ghica aur și Eva Mitică argint;
– fără obiect: Alexia Ghica aur și Eva Mitică bronz;
– cerc: Eva Mitică aur și Alexia Ghica argint.
Bilanțul fetelor noastre a fost de 6 medalii, dintre care trei de aur, două de argint și una de bronz.
Felicitări!
de Contescu Teodor | apr. 23, 2018 | Stiri
Echipa feminină de baschet U13 a Clubului Sportul Studențesc a susținut ultimul turneu al fazei semifinale a Campionatului Național rezervat acestei categorii de vârstă.
Micuțele noastre sportive s-au deplasat la Arad, unde, la Sala Universității ”Aurel Vlaicu” a avut loc ultimul turneu al fazei semifinale. Sportul Studențesc a repurtat trei victorii, după cum urmează:
– 61-38 cu CSS Sf. Gheorghe;
– 46-21 cu CSS 5 București;
– 46-20 cu CSS Gloria Arad.
Formația noastră a terminat grupa cu maximum de puncte, 18, mergând, astfel, la turneul final.
Mult succes mai departe!