Echipa de polo Sportul Studențesc a obținut primul succes în turneul de Superligă de la Brașov, 15-5 cu colegii studenți de la Politehnica Cluj-Napoca. Echipa antrenată de Adrian Vamoș și Răzvan Moraru a avut următoarea configurație, în acest meci: David Dumitru și Denis Paladiciuc – portari, Victor Filimon, Alin Pîrîianu 4 goluri, Vlad Gorea 2 goluri, Manuel Klutch 2 goluri, Petru Ianc, Claudiu Andrei, Dan Rujan un gol, Dragoș Pandelea, Eduard Prescorniță un gol, Octavian Itul 3 goluri și Vlad Gherghe 2 goluri.

Pentru studenții alb-negri vor urma partidele cu Rapid, AMEFA Arad și Crișul Oradea. Meciul cu CSM Oradea a fost amânat.

Mult succes mai departe!