Andrei Constantinescu locul 4 la Campionatul European Universitar de rugby

În aceste zile, la Milano, în Italia, pe Stadionul Giuriati, a avut loc Campionatul European Universitar de rugby 7. Din echipa campioană națională universitară a României, Universitatea Ecologică București, a făcut parte și Andrei Constantinescu, legitimat la echipa de rugby a Clubului Sportul Studențesc.

Formația noastră a ocupat locul 4, rezultatele înregistrate fiind următoarele:

– 49-0 cu Universitatea Valencia (Spania); 0-5 cu Universitatea Națională SEU Tbilisi (Georgia), 14-17 cu Universitatea Rennes 2 (Franța), 24-0 cu Universitatea Coimbra (Portugalia), 14-19 cu Universitatea de Stat de Educație Fizică , Sport și Turism Kazan (Rusia), 26-12 cu Universitatea Milano (Italia).

În finala mică, formația noastră a pierdut dramatic medalia de bronz, fiind învinsă in extremis de Universitatea Rennes 2, cu scorul de 33-28.  

 

Nicolae Oanță marcator la Budapesta

Echipa națională de polo a României a participat, în acest week-end, la turneul internațional amical Benu Cup, desfășurat la Budapesta, în Ungaria. Tricolorii au pierdut primul meci, contra Germaniei, cu 7-6, unul dintre golurile noastre purtând semnătura poloistului de la Corona Sportul Studențesc, Nicolae Oanță.

După aceea, România s-a impus cu 15-14 în fața Canadei, dar a terminat cu o înfrângere în compania Ungariei, cu scorul de 15-9. România s-a situat, la finalul patrulaterului, pe locul al treilea. 

Nicolae Oanță în echipa națională

Echipa națională de polo pe apă a României va participa, în perioada 7-9 iulie, la Budapesta, în Ungaria, la un turneu internațional amical, Benu Cup. Formația noastră, din care face parte și studentul Nicolae Oanță, va întâlni, în ordine, selecționatele Germaniei, Canadei și Ungariei.

De asemenea, rugbystul Andrei Constantinescu, în calitate de student al Universității Ecologice București, va participa la Campionatul European Universitar de rugby 7, în perioada 19-24 iulie, la Milano, în Italia. 

Sportul Studențesc campioană națională la minibaschet

Peste 1500 de micuti baschetbalisti, cu varste de pana la 12 ani si reprezantand aproximativ 140 de echipe inscrise la intrecerile Ligii Nationale de Minibaschet Banca Transilvania, feminin si masculin (grupa albastra), au invadat in saptamana aceasta cele 14 terenuri amenajate in aer liber la Mangalia, in incinta Liceului Tehnologic “Ion Banescu” si in Complexul Sportiv “Pescarus”, pentru a descoperi placerea de a juca baschet, dar si pentru a stabili ierarhia finala a editiei 2017, informează site-ul oficial al Federației Române de Baschet, www.frbaschet.ro.

Sambata, dupa sase zile pline de baschet, tinerele baschetbaliste au raspus prezent pentru ultima oara in acest sezon, participand la jocurile de clasament din cadrul fazei finale a Ligii Nationale de Minibaschet Banca Transilvania 2017, feminin, competitie organizata de Federatia Romana de Baschet si Primaria Mangalia si apreciata de intreaga asistenta. Trecand peste conditiile meteo caniculare si realizand din nou o atmosfera deosebita, de mare sarbatoare, cu mult baschet si voie buna, ultimele meciuri din Liga Nationala de Minibaschet Banca Transilvania 2017, feminin, s-au bucurat de un real succes, fazele incandescente de pe terenul central si nu numai fiind aclamate la scena deschisa de numerosii parinti si suporteri veniti din intreaga tara sa-si incurajeze favoritele.  
Astfel, dupa o competitie care a cernut prin sita valorii timp de sase zile cele mai bune echipe feminine de minibaschet din tara, Sportul Studentesc Bucuresti a reusit sa se impuna in finala impotriva rivalei CSS 5 Bucuresti, cu scorul de 20-18, si a devenit Campioana Ligii Nationale de Minibaschet Banca Transilvania 2017, feminin. In prologul ultimului joc care a  decis campioana, echipa Olimpia Bucuresti a reusit sa intre in posesia medaliilor de bronz, dupa ce s-a impus in finala mica in fata echipei CSU Phoenix Constanta, cu scorul de 42-18.

Dar iata si clasamentul primelor 8 echipe din Liga Nationala de Minibaschet Banca Transilvania 2017, feminin, intreceri la care au luat startul un numar record de 63 de echipe:
 
1. Sportul Studentesc Bucuresti
2. Clubul Sportiv Scolar nr. 5 Bucuresti
3. Olimpia Bucuresti
4. CSU Phoenix Constanta
5. ACSB Raptors Bucuresti
6. CSS Gheorghieni
7. ACS Gladius Tg. Mures – rosu
8. CN Tudor Vladimirescu Tg. Jiu

Ne-am calificat în finală

Echipa feminină de minibaschet a Clubului Sportul Studențesc s-a calificat în finala Ligii Naționale, care are loc la Mangalia. Formația noastră s-a impus cu 38-21 în fața celor de la CSU Phoenix Constanța.

Mâine, în finală, vom juca împotriva celor de la CSS 5 București, care au câștigat la un coș distanță meciul cu Olimpia București, 35-33.

Felicitări!

Semifinală la Liga Națională de Minibaschet

Liga Națională de Minibaschet se află în fazele finale. În competiția care are loc la Mangalia, în județul Constanța, echipa noastră feminină a avut un parcurs ireproșabil, calificându-se în semifinalele competiției.

 Sportul Studențesc București și CSU Phoenix Constanța se vor duela pentru un loc în finală. În cealaltă semifinală, combatante sunt CS Olimpia București și CSS 5 București.