La puțin timp după ce Clubul Sportul Studențesc și-a serbat Centenarul, în 2016 când am împlinit un veac neîntrerupt de activitate, suntem din nou într-un an special.
După cum bine se știe, 2018 este anul în care toți românii celebrează 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, un moment unic în istoria noastră la care, cu mândrie afirmăm, pionierii Sportul Studențesc au fost martori.
Clubul Sportul Studențesc celebrează Centenarul Marii Uniri, toate activitățile sportive și performanțele care vor fi obținute în acest an urmând a fi dedicate evenimentului respectiv.
Clubul Sportul Studențesc, instituție de drept public, finanțată de către Guvernul României prin intermediul Ministerului Educației Naționale, este un club fanion al României, contribuția noastră la istoria sportului românesc fiind substanțială.
La Mulți Ani România!