În această perioadă, la Praga, în Cehia, au avut loc Campionatele Europene de badminton pentru juniori U17. În proba pe echipe, România, cu Ioana Grecea, Luiza Milu și Loredana Lungu în formație, a învins Grecia cu 3-2 și Insulele Faroe cu 4-1, cedând în fața Rusiei cu 5-0. Cu aceste rezultate, selecționata noastră nu a reușit accederea în fazele superioare.
La probele individuale, Ioana Grecea, la simplu, a ajuns în turul al treilea, fiind desemnată ca favorită cu numărul 10 a competiției. Tot în turul al treilea al tabloului principal au ajuns Luiza Milu și Loredana Lungu, la dublu feminin, iar la dublu mixt, Loredana Lungu, alături de Mihnea Crăciun, s-a oprit tot în turul al treilea.
Felicitări pentru evoluția sportivilor legitimați la Clubul Sportul Studențesc.