Secția de tenis a Clubului Sportul Studențesc a participat, în această perioadă, la campionate naționale organizate de către Federația Română de Tenis.
Elevii antrenați de Liviu Novăceanu au ocupat locul al cincilea la Campionatul Național Intercluburi de Dublu U12, în timp ce în competiția similară, rezervată probei de Dublu U16, Sportul Studențesc s-a situat pe locul 6.
Partidele au avut loc la Centrul Național de Tenis din București.