În acest week-end, principalele activități ale Clubului Sportul Studențesc vin de la polo, baschet și badminton. Echipa de polo Corona Sportul Studențesc începe lupta pentru medalii, în Superliga Națională. Formația noastră va juca împotriva celor de la Steaua Stirom, în semifinalele Superligii. Primele două meciuri ale seriei se dispută sâmbătă, 1 aprilie, respectiv duminică, 2 aprilie, cu începere de la ora 11.00, la Bazinul din Ghencea.

Se joacă după sistemul 3 din 5.

Echipa feminină de baschet U16 Sportul Studențesc luptă pentru accederea în turneul final al Campionatului Național rezervat acestei categorii de vârstă. Formația noastră se deplasează la Iași, pentru jocul din 2 aprilie, împotriva localnicelor de la CSS Unirea. De asemenea, la Milano, în Italia, s-a deplasat jucătoarea de badminton Ioana Grecea, care va participa la Campionatele Internaționale ale Italiei. Ioana Grecea va juca la proba de simplu, dar și la cea de dublu, alături de Maria Duțu (CSS 6 București).

Mult succes tuturor!badm