Bilanţul secţiei de baschet a fost unul pozitiv în acest sfârşit de săptămână, componentele echipei Sportul Studenţesc reuşind să se impună, la scor, în trei din cele patru meciuri pe care le-au susţinut în Campionatul Municipal. Doar piticele de la categoria sub zece ani nu au putut să se impună pe propriul teren, în faţa unui adversar mult mai experimentat.
În cea de-a doua etapă a Campionatului Municipal de babybaschet, sportive născute în anii 2007-2008, echipa Sportul Studenţesc a cedat, pe teren propriu, scor 5-20, întâlnirea cu formaţia Dan Dacian. Gazdele nu au putut să facă faţă unor adversare mult mai experimentate şi cu o talie net superioară sub panou. În aceste condiţii, amfitrioanele au încercat, pe cât au putut, să reducă proporţiile scorului într-o dispută oarecum inegală încă din startul acesteia.
La categoria sportivelor născute în anii 2005-2006, fetele noastre nu au avut probleme în faţa formaţiei Raptors. Chiar dacă au evoluat în deplasare, componentele echipei Sportul Studenţesc au controlat meciul şi s-au impus cu scorul de 34-15, la capătul unui joc în care au impus ritmul. La prima partida oficială în Campionatul Municipal, fetele pregătite de Gabriela Mitroi-Banu au arătat un foarte bun joc colectiv şi au controlat, astfel, întâlnirea.
Lotul feminin de junioare trei şi-a trecut în cont cel de-al doilea succes consecutiv în întrecerea sportivelor născute în anii 2003-2004, pe Bucureşti. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au depăşit, în deplasare, scor 48-17, pe formaţia Royal Fun. În această întâlnire au debutat la categoria sub 14 ani Irene Dinu şi Alexia Posoiu, ambele născute în anul 2005. După două etape disputate în cadrul Campionatului Muncipal, echipa Sportul Studenţesc ocupă primul loc cu maximum de puncte, patru.
În Campionatul Municipal de junioare doi, echipa Sportul Studenţesc a câştigat, în deplasare, scor 108-16, în faţa formaţiei CSŞ 2 ICED Bucureşti, într-o dispută în care fiecare sportivă care a fost trecută pe foaia de arbitraj a finalizat cel puţin două acţiuni ofensive. Fetele pregătite de Predrag Vasic au condus pe toata durata întâlnirii şi nu au avut probleme în acest joc, unul în care nu s-a pus decât problema ecartului final, valorile nefiind egale.