Într-un meci în care adversarele au condus aproape pe toată durata întâlnirii, echipa Sportul Studenţesc a pierdut, duminică, pe teren propriu, scor 29-66, disputa cu formaţia Olimpia Bucureşti, joc ce a contat pentru prima etapă a Campionatului Naţional feminin Under 16, a doua grupă de calificare.
Fetele noastre au deschis scorul prin Daria Spătaru şi au replicat apoi la coşul primit prin Maria Militaru. Amfitrioanele au părut că pot gestiona debutul acestei întâlniri însă componentele echipei Olimpia au reuşit să-şi impună ritmul şi să treacă în avantaj, scor 21-8, după primele zece minute. Până la pauza mare ecartul s-a mărit la 39-20 pentru adversare, sportivele pregătite de Predrag Vasic nereuşind să poată controla disputa nici după jumătatea meciului. Mult mai atente în ofensivă şi cu o apărare mai solidă, sportivele de la Olimpia au câştigat, scor 66-29, jocul cu Sportul Studenţesc.
În celălalt meci din serie, CSŞ Târgovişte s-a impus, în deplasare, la Bucureşti, scor 60-40 cu Raptors. După runda inaugurală, primul loc în grupă este ocupat de Olimpia, urmată de formaţia din Cetatea Chindiei, ambele cu două puncte, însă departajate de coşaveraj. La o lungime în spate sunt Raptors şi Sportul Studenţesc, separate după acelaşi criteriu. CSŞ Alexandria a stat. Etapa viitoare, fetele noastre vor evolua în deplasare, la Alexandria, în timp ce Olimpia va primi replica celor de la Raptors.