În aceste zile, la Alphen, în Olanda, se desfășoară Campionatul European de polo pe apă pentru juniori U19. Echipa națională a României este pregătită de către antrenorul de la Sportul Studențesc, Edward Andrei, iar unul dintre principalii marcatori este interul Vlad Georgescu.
Acesta deja a marcat patru goluri, câte două în primele partide. Caschetele tricolore au pierdut contra Spaniei cu 20-4, după care au învins Slovacia cu 11-10.
Azi are loc ultimul meci din grupe, contra Serbiei, decisiv pentru calificarea în faza eliminatorie.