Programul din acest week-end pentru echipele Clubului Sportul Studențesc include baschet, polo și hochei pe gheață.
Fetele de la echipa de baschet U13 au plecat deja spre Sibiu, pentru un turneu, în timp ce emoțiile noastre vor fi grupate, aproximativ în același timp, pe hochei și polo.
Echipa de hochei pe gheață este organizatoarea dublei cu Steaua, sâmbătă de la 17.30, respectiv duminică de la 11.30, ambele meciuri urmând să aibă loc la patinoarul din Cârța, județul Harghita.
Echipa de polo pe apă susține derby-ul bucureștean, cu Rapid, sâmbătă de la ora 17.00, respectiv duminică, de la 11.00. Ambele meciuri au loc la bazinul Floreasca.
Duminică, în sala de sport a Școlii 30 din București, avem un cuplaj de baschet. De la ora 13.30, echipa de babybaschet Sportul Studențesc Dan Dacian întâlnește CSS 2, iar de la ora 17.30, formația de junioare 2 a clubului nostru o are ca adversar pe Phoenix Târgoviște.
Pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus simplu: Sportul Studențesc!